NOUL LAYOUT AL PORTALULUI WWW.CALENDAREVENIMENTE.RO
March 25, 2012
Portalul nostru Calendarevenimente.ro s-a îmbrăcat în haine noi! Site-ul are un nou layout, 5 rubrici noi ce vor fi explicate pe larg și o interfață mult mai prietenoasă!

Am considerat necesar după împlinirea a 3 ani de existență să oferim un nou concept, îmbunătățit, al celui mai mare portal de evenimente din România, care are aproape 90.000 de evenimente afișate. Vizibilitatea sporită a pozelor, afișarea mai atractivă a evenimentelor și introducerea fișierelor video sunt primele modificări plăcute la site. (restul e pe www.calendarevenimente.ro la Editoriale...)
Prima noutate va fi dimensiunea sporită a ”hot-spotului”, acel slide-show de sus ce ocupă acum aproape o treime din primul ecran pentru vizibilitate sporită și o promovare mai bună a evenimentelor recomandate de noi. Veți găsi acolo cele mai interesante evenimente!
Păstrând principiul afișării evenimentelor doar din prezent și viitor, Calendarevenimente.ro rămâne fidel scopului său de a permite setarea unei agende publice prin afișarea cât mai timpurie a evenimentelor ce vor avea loc peste 2 sau 18 luni. La o primă vedere observați acum titlul, poza evenimentului, data și paragraful inițial pentru a vă face rapid o imagine completă despre evenimentele care vă interesează.
Am preluat comentariile și sugestiile voastre și am reconceput motoarele de căutare pentru evenimente. Aveți acum 2 astfel de modalități de a găsi evenimentul preferat: motorul clasic unde puteți trece orice cuvânt cheie legat de titlul evenimentului, locația lui sau tematica evenimentului; pentru cei mai riguroși, butonul Căutare Avansată din dreapta oferă câmpuri precise și o sortare a evenimentelor după criteriile dorite. Ambele motoare funcționează numai pentru evenimentele din ziua respectivă și viitor.
La rubrica Podcast vom afișa de acum filme ale evenimentelor la care participăm, interviuri, declarații sau prezentări video ale sponsorilor. Acolo vă așteaptă deja cei doi foști agenți FBI, Noesner și Navarro, invitații conferinței noastre din 16 mai! De asemenea, am scos în evidență Editorialele atât de urmărite de unii dintre dumneavoastră și am oferit posibilitatea să le trimiteți mai departe altor prieteni sau colegi interesați.
Rubrica ”Bancuri”, cerută de mulți dintre voi, e acum in dreapta sus și colegii noștri vor alimenta zilnic apetitul dumneavoastră pentru glume bune. Vă rugăm să ne trimiteți și voi bancuri, poante și ghicitori glumețe, bineînțeles în limita expresiilor publicabile…

